phone menu

Încărcare freon auto

Oferim servicii profesionale de încărcare freon auto R134a și R1234yf, reparații aer condiționat auto și igienizare habitaclu în service și la domiciliu, în București și împrejurimi. Operațiunea se face cu aparate automate de ultimă generație, pregătite să rezolve rapid problema aerului condiționat la mașină.

Când trebuie să încarci instalația A.C. cu freon

Sună acum!

Reparații aer condiționat auto

Uneori, problema sistemului de aer condiționat nu este lipsa de freon. Oferim servicii complete de diagnoză și reparații aer condiționat auto, pentru a identifica exact componenta care nu funcționează corect și a o înlocui sau repara cu piese de calitate. Fie că este vorba de un compresor blocat, un condensator fisurat, un ventil de presiune defect sau un senzor care nu mai transmite informațiile corect, intervenim eficient, cu aparatură profesională, pentru a restabili funcționarea optimă a instalației de climatizare.

Service AC auto

Cât costă o încărcare cu freon auto la domiciliu?

Prețul pentru încărcarea cu freon auto depinde de tipul de refrigerant pe care îl folosește mașina (R134a sau R1234yf) și de cantitatea necesară, conform tabelului de mai jos. Încărcarea cu freon se poate face atât la domiciliu cât și la sediul nostru.

ServiciuPreț
Încărcare freon auto clasic R134a40 lei/100g indiferent de cantitatea recuperată (nu mai puțin de 200 lei)
Igienizare sistem climatizare cu îndepărtarea mirosurilor neplăcute cu ozon100 lei
Încărcare freon auto ecologic R1234yf80 lei/100g indiferent de cantitatea recuperată (nu mai puțin de 400 lei)
Deplasare la domiciliu (București și Ilfov)100 lei dacă există sursă de curent la adresă, 150 lei dacă folosim generatorul din dotare (prețul crește cu 2 lei/km dacă se depășește centura - se iau în calcul nr. de km de la centură până la adresă)

Cât durează reîncărcarea cu freon auto

În mod normal, dacă nu sunt și alte probleme la instalația de aer condiționat, durata medie de încărcare cu freon auto durează aproximativ 30-40 de minute. Igienizarea habitaclului durează între 10 și 20 de minute, în funcție de gradul de contaminare.

Programează online

Care sunt etapele încărcării cu freon?

1. Verificarea inițială

Înainte de orice intervenție, se pornește motorul și sistemul de climatizare al mașinii pentru a evalua funcționarea generală. Se observă dacă pornește compresorul, dacă aerul este suficient de rece, dacă există zgomote suspecte ale compresorului sau deteriorări mecanice ale țevilor si radiatorului de aer condiționat (condensorul). Această etapă ajută la identificarea rapidă a eventualelor probleme din sistem.

2. Recuperare și evacuare

Instalația este conectată la o stație automată modernă care extrage complet freonul vechi și uleiul din circuit. Aceasta este o etapă esențială pentru a evita amestecul între substanțe și pentru a preveni deteriorarea componentelor interne ale instalației.

3. Vidarea instalației

Se creează un vid controlat în tot circuitul de AC. Acest proces elimină complet aerul și umiditatea, două elemente care pot afecta grav performanța sistemului. Ulterior, se monitorizează presiunea pentru a verifica etanșeitatea – un indiciu că nu există scurgeri majore.

4. Încărcare cu freon nou

Se introduce freonul potrivit tipului de instalație (R134a sau R1234yf), în cantitatea exactă specificată de producătorul mașinii. Dacă este necesar, se adaugă și ulei frigorific compatibil, precum și un aditiv UV care permite detectarea scurgerilor în viitor. Se folosesc doar substanțe de calitate, provenite din surse certificate.

5. Verificare presiuni și funcționare sistem AC

După reîncărcare, sistemul este repornit și testat sub sarcină. Se măsoară presiunile pe circuitele de joasă și înaltă și se verifică dacă aerul suflat este rece și constant. Este o etapă de control esențială pentru siguranța și confortul clientului.

Sfaturi pentru folosirea corectă a aerului condiționat auto

Deschide geamurile pentru 1-2 minute

În zilele toride, deschide ușor geamurile timp de 1-2 minute înainte de a activa AC-ul. Aerul cald acumulat în mașină iese mai repede, astfel răcirea habitaclului va fi mai eficientă

Folosește modul recirculare cu moderație

Recircularea aerului ajută la o răcire mai rapidă, dar dacă este folosită prea mult timp, aerul devine viciat. Revino periodic pe modul cu aer proaspăt.

Reglează temperatura treptat

Evită setările extreme de tip „LO” direct după pornire. Schimbările bruște de temperatură pot cauza disconfort sau chiar probleme de sănătate.

Nu direcționa jetul direct spre față

Pentru un confort optim și evitarea iritațiilor, setează fantele de ventilație către parbriz și laterale, nu direct către tine.

Oprește AC-ul cu câteva minute înainte de oprirea motorului

Închide aerul condiționat înainte de a opri mașina pentru a evita condensul rămas în sistem, care poate favoriza apariția bacteriilor și mucegaiului.

Verifică instalația anual

Chiar dacă pare să funcționeze bine, recomandăm o verificare profesională o dată pe an — se pot preveni pierderi lente de freon sau probleme ale compresorului.

Cum funcționează aerul condiționat auto?

Instalația de aer condiționat auto funcționează pe baza unui agent refrigerant (freon auto R134A sau freon ecologic R1234YF), aflat în sistem închis, care își schimbă starea de agregare din lichid în gaz și invers, astfel petrecându-se răcirea habitaclului. Deși este etanșă, instalația pierde în timp (în ani de zile) o parte din freon, ajungând să nu mai răcească eficient. Aici intervenim noi cu aparate profesionale specializate care încarcă instalația de aer condiționat auto cu cantitatea corectă de refrigerant. Această operațiune se poate efectua în condiții de maximă calitate și siguranță și la domiciliu.

De ce să încarci freon auto la noi?

stars Încărcare freon profesională Avem experiență în domeniu și folosim aparatură de încărcat aer condiționat de ultimă generație
local_offer Eficient și economic Ne deplasăm cu service mobil acolo unde se află mașina, astfel veți economisi timp și bani
build Service agreat A.G.F.R. Suntem service autorizat R.A.R. si A.G.F.R. pentru încărcare gaz refrigerant auto R134A și R1234YF
air Rapid și convenabil Oferim intervenții rapide de reîncărcare freon auto la domiciliu, la prețuri competitive
Incarcare freon la domiciliu
Incarcare freon auto utilaje militare
Incarcare freon la domiciliu București și Ilfov
Incarcare freon la domiciliu București și Ilfov
Incarcare freon pentru elicopter
Incarcare freon auto R1234YF
Incarcare freon ecologic R1234YF
Incarcare freon auto la domiciliu Bucuresti
Incarcare freon utilaje
Incarcare freon auto la domiciliu

Cui se adresează serviciul de încărcare freon auto?

Serviciul de încărcare freon auto la domiciliu se adresează tuturor celor care simt o ineficiență a funcționării sistemului de aer condiționat (fie nu răcește deloc, fie ajunge în temperatură foarte greu). Acest serviciu se poate face la domiciliu pe bază de programare, o echipă specializată urmând a se deplasa acolo unde se află mașina, cu toate echipamentele necesare. Suntem dotați inclusiv cu generator de curent, indispensabil atunci când lucrarea se face acolo unde nu există curent (de exemplu pe șantiere). Oferim de asemenea condiții speciale de colaborare flotelor auto care doresc mentenanța periodică a sistemului de aer condiționat al mașinilor.

Programează online

Ce spun clienții noștri

"Odată cu venirea căldurii am simțit că mașina nu mai răcește atât de bine ca pe vremuri. Am apelat la o încărcare freon auto la domiciliu și problema s-a rezolvat. În plus, au făcut și igienizarea habitaclului și au dispărut și mirosurile neplăcute. 5 stele! Recomand!"
I. Bratu - Skoda Octavia 2.0TDI 2015

Programează o intervenție

Completează formularul de mai jos și în scurt timp te vom suna pentru o programare. Prestăm servicii doar în București și Ilfov.

Tipul mașinii

Serviciul solicitat

Date de contact